Low Cost Hosting | Free Web Space | Dedicated Hosting | Windows Hosting | FrontPage Web Hosting | Business Hosting
cheap web hosting
Search the Web

Obiecte Zburatoare

C u p r i n s

2.1   De ce ?, pământul este gol in interior?
2.2   De ce ?, suprafata interioara a pamantului este iluminata tot de soare?
2.3   De ce ?, axa de rotatie a pamantului este inclinata?
2.4   De ce ?, polii magnetici nu se afla pe axa de rotatie a pamantului?
2.4.1   De ce corpurile de pe suprafata interioara au aceiasi greutate ca si corpurile aflate pe suprafata exterioara a pamantului.
2.4.2   De ce la poli, in functie de anotimp, pe marginile interioare a orificiilor de intrare de circa 2000 km, clima este calda si apar si noptile polare
2.4.3   Argumente stiintifice - Dovezi ale pamantului gol - prin probe cu inscrisuri vechi
2.4.4   Argumente stiintifice - Dovezi ale pamantului gol, din inscrisuri si consemnari mai recente
2.4.5   Argumente stiintifice - Teoria pamantului gol (asa cum a fost consemnata in alte publicatii)
2.4.6   Alte argumente stiintifice - privind teoria pamantului gol -
2.4.7   Argumente stiintifice prin descoperiri geografice
2.4.8   Argumente stiintifice prin harta lui Piri Reis
2.4.9   Marturii incomode privind configuratia reala a pamantului
2.4.10   Alte argumente stiintifice - De ce axa pamantului este inclinata fata de planul orbitei sale eliptice cu 23 de grade si 27 de minute
2.4.11   Argumente stiintifice - De ce, acul busolei nu indica pozitia nordului geografic
2.5   De ce ?, a fost necesara construirea de Piramide, de sub care pornesc tuneluri subterane de sute de km. lungime, ce rol au avut si mai pot avea acestea si unde se termina?
2.5.1   Argumente stiintifice - Reteaua de tuneluri din Peru si Ecuador -
2.5.2   Argumente stiintifice - Alte retele de tuneluri si galeri similare pe pamant -
2.5.3   Argumente stiintifice - Piramidele in lume si adevaratul lor scop
2.6   De ce ?, pana acum nu am putut afla de unde decoleaza marea majoritate a OZN-urilor?
2.7   De ce ?, dispar avioane si vapoare in Triunghiul Bermudelor?
2.8   De ce ?, s-a scufundat Atlantida?
2.9   De ce ?, pe dealul Magura Bacaului, masinile urca singure?
2.10   De ce ?, la Pietrele Albe (Romania) apar fenomene reale de teleportare?

2.5.3 ARGUMENTE ŞTIINŢIFICE - PIRAMIDELE ÎN LUME ŞI ADEVĂRATUL LOR SCOP (preluare din alte publicaţii – comentate)

      Un alt element aflat într-o strânsă legătură cu reţelele de tuneluri şi galerii subterane îl reprezintă piramidele, construcţii prezente pe întreg cuprinsul Terrei, fără nici un fel de excepţie. O analiză amănunţită a modului în care este realizat pretutindeni ansamblul acestor două elemente, rezultat al unei ştiinţe şi al unei tehnologii superioare, relevă un aspect deosebit de interesant: reţelele de tuneluri şi galerii pot fi asociate unor circuite energetice, iar piramidele pot îndeplini atât rolul de concentratoare ale unor energii cosmice, cât şi pe cel de veritabile „balize", menite să semnalizeze amplasarea intrărilor în subteran.

      Ce şi-au propus exact constructorii piramidelor?

      În mod uzual se consideră că este vorba de „simple" monumente funerare.

      Ne îndoim însă că Marea Piramidă din Egipt a fost înălţată din granitul adus de departe, de la Syrene, doar pentru a ascunde un singur cadavru învelit în pânză de in.

      S-a muncit si s-au transportat cu greu, în focul arzător al soarelui african, mai mult de 2,62 de milioane metri cubi de piatră doar pentru a satisface capriciul unui rege? S-au asamblat cu grijă 2,3 milioane de blocuri, fiecare cântărind cel puţin 2,5 tone, doar pentru a acoperi trupul unui faraon?

COMENTARIU

      De sesizat că autorul cărţii, respectiv Os. Kuhlen a remarcat de această dată cu multă exactitate că amplasarea piramidelor este strâns legată de intrările în subteran ca veritabile „balize” de semnalizare dar nu dă mai multe explicaţii convingătoare în legătură cu scopul şi adevăratul rol esenţial atât al piramidelor cât şi al imenselor reţele de galerii subterane şi că în fapt acestea nu sunt în realitate numai nişte simple „balize”, ci oferă foarte rapid după mărimea, forma exterioară, amplasamentul faţă de punctele cardinale, mărimea suprafeţei plane din vârful acestora, - informaţii deosebit de utile legate de căile de comunicaţii subterane.

      În Franţa, la doi kilometri de Falicon (sat aflat lângă Nisa), se ridică muntele Cau. Zona este departe de a fi pustie sau ne circulată. Cu toate acestea, cei care au văzut piramida de acolo pot fi număraţi pe degete.

      Aceasta a fost descoperită în 1804 de Rossetti, un italian din Turin şi nu are dimensiunile celor din Egipt, dar este la fel de enigmatică. Monumentul, realizat din blocuri mari de piatră, cimentate cu un liant necunoscut, se ridică la aproximativ 100 de metri de vârful muntelui, ale cărui pante abrupte au determinat inegalitatea muchiilor construcţiei. În latura răsăriteană este tăiată o poartă înaltă de 2;50 m, pe frontonul căreia s-a aflat, până în 1921, o zvastică, simbolul sacru al jainiştilor.

      Laturile principale ale piramidei au 6,60 m, vârful lipseşte, iar înălţimea iniţială a fost estimată la 9 m. Este un monument foarte modest, mai degrabă o îngrămădire de pietre, dar edificiul ascunde câteva surprize: la baza porţii se deschide larg, gura întunecată a unui aven adânc de aproximativ 15 m.

      Coborând în aven se ajunge într-o sală de mari dimensiuni (20 m diametru şi 5-10 m înălţime), al cărei acoperiş se sprijină pe o coloană centrală constituită, aparent, dintr-o foarte veche stalactită. În partea estică a acestei adevărate catedrale subpământene, şapte trepte cioplite în piatră duc la o platformă care a fost, probabil, cândva, un fel de altar. În fundul sălii există două puţuri verticale, din care unul este plin cu bucăţi de rocă, iar celălalt, adânc de circa 8 m, a fost pentru prima oară explorat de un grup de speologi abia în 1927.

      El se termină printr-o crevasă, care, la rândul ei, pătrunde în sol circa 10 m. Se ajunge apoi la o mică platformă de argilă, de unde, în lateral, pornesc alte falii spre profunzimile muntelui. Continuând coborârea, exploratorii au descoperit cu uimire o nouă sală, mult mai mare decât prima (30 m lungime x 20 m înălţime), în mijlocul căreia se afla o altă piramidă (20 m baza x 10 m înălţime). De această dată, edificiul pare să aibă o origine naturală, căci este format din bucăţi de rocă, ne prelucrate, care, după unele opinii, s-au desprins din tavanul peşterii şi au căzut pe sol, asemenea nisipului dintr-o clepsidră. Cert este că forma generală a movilei a fost ajustată, iar lăcaşul a fost folosit o foarte lungă perioadă de timp.

      Pe mari suprafeţe, pereţii cavernei sunt înnegriţi de funingine şi cărbune, stratul depunerilor atingând uneori 2 cm grosime. Din păcate, nimeni nu a încercat să realizeze datări folosind prelevări din aceasta zgură. În schimb, în jurul anului 1922, un anume Gothland, pornind de la anumite date tradiţionale, considerate ca stând la baza orientării piramidei, dar pe care a refuzat să le dezvăluie, a estimat că vârsta piramidei este de 4335 de ani.

      Conform afirmaţiilor făcute de Sorin Ştefănescu în lucrarea „Sfidarea Timpului”, deşi unii cercetători consideră că datarea pare exagerată, aprecierea lui Gothland fiind, oricum, îndoielnică, există totuşi un amănunt ce dă de gândit, chiar dacă vine în contradicţie cu această evaluare: satul cel mai apropiat şi mai vechi din regiune poartă numele de Gaina (ciudată asemănare cu muntele Găina din România).

      Nu cu mult timp în urmă, registrele cadastrului indicau o denumire uşor modificată: Jain sau Jaina, care ne duce cu gândul la numele unei populaţii hinduse, jainii, al căror simbol de credinţă a existat, în mod cert, pe frontonul porţii, până în 1921! Să fie acestea doar simple coincidenţe?

COMENTARIU;

      Este cât se poate de evident că alegerea sau mai bine zis marcarea căilor de acces în dublu sens în subteran, s-a făcut în aşa fel încât s-a ţinut seama de forma de relief (acel munte) care în mod natural uşurează detectarea cu mare uşurinţă de către un observator aflat într-un obiect de zbor, a intrărilor către galeriile de comunicare cu marea suprafaţa interioară a pământului care ne este încă ne cunoscută nouă.

      Fără îndoială că dacă se va cerceta cu mai multă atenţie ce se ascunde în realitate sub acea aşa zisă piramidă din subteran vor apare deosebit de multe surprize.

      Asemenea cercetare trebuie însă făcută în depline cunoştinţe de cauză şi în primul rând urmărind comportamentul busolei, deoarece în cazul în care şi cealaltă intrare în tuneluri dinspre suprafaţa interioară a pământului a rămas oarecum din întâmplare ne protejată, este cât se poate de posibil să se activeze instantaneu unele câmpuri de forţă magnetice în acel punct sub influenţa concomitentă a celor doi poli magnetici ai Pământului (dacă în apropiere sunt zăcăminte minerale fenomenul se poate amplifica în mod natural foarte repede) şi cei ce ar participa la înlăturarea şi deschiderea căii de comunicare din vechime s-ar putea confrunta cu fenomene neprevăzute ( exemplu; acea ceaţă verzuie cu distorsiuni în spaţiu şi timp, etc.)

      Pe coasta muntelui Briscou, la circa un kilometru de Autun, se ridică un edificiu asemănător celui de la Falicon. Este puţin mai mare ( 17 m baza şi 27 m înălţimea) şi, lucru extrem de interesant, a fost construit tot deasupra unui aven. După investigaţii atente, un specialist a constatat că arhitecţii anonimi au adoptat o soluţie întâlnită numai la vechile monumente mexicane: o combinaţie de piramide scobite, aranjate unele deasupra celorlalte. Din păcate, puţul, a cărui intrare se deschide sub baza edificiului, nu a fost cercetat până în prezent.

COMENTARIU

      Categoric în această zonă au existat în trecutul foarte, foarte îndepărtat legături directe între cele două suprafeţe locuibile ale Pământului.

      Atunci când arheologi şi oameni de ştiinţă acţionând cu prudenţă şi în depline cunoştinţe de cauză vor începe explorarea cu atenţie a acestor căi de comunicaţie directă prin subteran, de abia atunci vom începe să pricepem cu adevărat câte ceva în legătură cu adevăratul mediu înconjurător, vom începe să conştientizăm cât de puţine lucruri ştim în raport cu covârşitoarele necunoscute ce ne înconjoară în mod permanent.

      Cel mai mare câştig va fi acela când raţiunea va triumfa cu adevărat şi se va renunţa definitiv la acele concepţii deosebit de greşite privind originea şi evoluţia omului care ne-au făcut şi încă ne mai fac să batem pasul pe loc.

      A se mai susţine încă în mod oficial că „nişte oameni primitivi” mergând abia în patru labe (ca descendenţi din maimuţe) au realizat cu rudimentarele lor unelte din piatră şi au fost în stare să construiască căi de comunicare subterane de sute de km. lungime etc. este o eroare inadmisibilă pentru oamenii de ştiinţă respectiv de savanţii din întreaga omenire raportându-ne la stadiul de dezvoltare pe care l-am atins.

      Săpaturile efectuate în anul 1921 de suedezul Anderson, în zona satului Yang Shao-ts'un, provincia Pan-p'o Shensi, din nordul Honan-ului/China, au dus la descoperirea rămăşiţelor unor adăposturi cu aspect mai puţin obişnuit. Se presupune că ele datează din neoliticul târziu şi sunt rotunde, tronconice, cu diametre de 3-5 m şi vatră centrală şi erau, probabil, locuinţe pentru câte o singură familie. Cea mai mare structură, cu dimensiunile de 10 x 11 m2, se află însă în mijlocul satului şi are o formă piramidală.

      R. Charroux afirmă că la Shanxi, la circa 70 km sud-vest de Xian, se află a doua piramidă ca mărime din lume.

      Cifra vehiculată este de-a dreptul uluitoare: 300 m înălţime! Spre deosebire de piramida de la Cholula (Mexic), singura care o depăşeşte ca mărime, ce înveleşte de fapt în munte, edificiul de la Shanxi pare a fi în întregime artificial. Fiecare latură a construcţiei era colorată în acord cu punctele cardinale spre care este orientată: nord-negru, sud-roşu, est-gri-albastru, vest-alb, iar vârful - în întregime galben. Piramida este datată, cu multă nesiguranţă şi precauţie, în timpul dinastiei Hsia, deci acum circa 4000 de ani.

COMENTARIU

      Când se va cerceta cu atenţie, în circumstanţele celor afirmate de mine, atunci vor fi descoperite cu siguranţă adevăratul rol al ridicării acestor mari edificii respectiv, rolul de veritabile „balize” ce marchează atât locurile de amplasare a căilor de acces de la suprafaţa exterioară către suprafaţa interioară a Pământului prin galerii subterane amenajate numai în anumite locuri, cât şi zone unde condiţiile naturale uşurează şi permit în mod favorabil construirea unor asemenea veritabile tuneluri de comunicare precum şi semnalarea faptului că planeta noastră este locuită de fiinţe inteligente şi pe suprafaţa sa interioară.

      Cât priveşte alegerea acestor căi de acces, acestea nu s-au făcut numai în funcţie de necesităţile vremelnice a unor zone mai restrânse ci s-au construit ori s-au amenajat în unele peşteri deja existente din profunzime, toate numai cu respectarea cu stricteţe a legilor din fizica noastră cunoscută, în primul rând legea atracţiei universale a corpurilor.

      Conform acestei legi elementare dar universală din fizică, cu siguranţă aceste galerii subterane (tuneluri) au fost săpate cu precădere la început numai între două zone de suprafaţă unde şi într-o parte şi în alta să fie teren uscat şi nu sub acumulări de ape (lacuri, mări sau oceane)

      În al doilea rând s-a avut în vedere ca aceste tuneluri să fie săpate în apropierea şi de jur împrejurul unor mari zăcăminte minerale deci în jurul unor acumulări de materie de densitate cât mai mare.

      Scopul real urmărit a fost acela ca aceste mari aglomerări de materie de densitate mai mare să exercite o atracţie zonală mai mare asupra oricărui ipotetic observator sau vehicul aflat la un moment dat în zona respectivă.

      Astfel, deşi în raport cu suprafaţa exterioară a pământului galeria respectivă coboară continuu cu o pantă (înclinaţie foarte mare) observatorul sau un mijloc de transport nu va putea sesiza acea coborâre abruptă deoarece acesta va fi atras cu precădere de zona de materie cu densitatea cea mai mare lăsându-i falsa impresie locală că s-ar deplasa pe un drum aproape orizontal şi chiar şi bolobocul (rigla de nivel cu bule de aer) sau clasicul fir cu plumb folosit în construcţii va arăta ipoteticului observator că se află pe o porţiune orizontală deoarece bolobocul va indica o suprafaţă plană iar firul cu plumb va fi atras perpendicular pe suprafaţa respectivă, respectiv în direcţia rezultantei tuturor forţelor de atracţie compuse după regula paralelogramului de compunere a forţelor din manualele de fizică.

      Mai pe înţelesul tuturor, clasicul fir cu plumb folosit în construcţii pentru determinarea corectă a verticalităţii, în zona respectivă din tunel ce înconjoară zăcământul respectiv, rezultanta influenţelor tuturor forţelor de atracţie zonală va determina orientarea (atragerea firului cu plumb) perpendicular pe axa longitudinală a tunelului respectiv, deşi în realitate poziţia acestuia faţă de suprafaţa plană a Pământului va fi în jurul valorii de 90 de grade.

      În realitate, axa longitudinală reală a tunelului respectiv, în raport cu planul orizontal de la suprafaţa pământului va coborî uneori şi vertical fără ca observatorul aflat în circulaţie pe respectivul tunel să poată sesiza acest lucru, datorită fenomenului de atracţie laterală din partea aglomerării de materie cu densitate considerabil mai mare aflat în apropierea galeriei respective, observatorul având astfel permanent impresia că este atras în direcţia solului pe care calcă şi că se deplasează pe un drum orizontal ceea ce în realitatea văzută şi cunoscută sau mai bine zis de la suprafaţa plană a Pământului, -este complet fals, -dar deosebit de folositor pentru construirea acestor scurte căi de comunicaţie dintre cele două suprafeţe locuibile ale Pământului ce sunt iluminate permanent de acelaşi Soare.

      Comparativ oarecum, ar fi ca şi când un fir de praf se menţine atras de un perete vertical datorită forţei de atracţie locale (zonale) care devine preponderentă în raport cu forţa de atracţie a Pământului în general, datorită priorităţii distanţelor. (menţinerea atracţiei firului de praf rămânând vizibilă şi remanentă fără ca atracţia să mai poată fi pusă pe seama electrizării statice, - trecătoare).

      Această proprietate de acţiune a forţei de atracţie zonală (ca rezultantă după compunerea tuturor forţelor de influenţe zonale conform regulii paralelogramului de compunere a forţelor din manualele de fizică)dintre două corpuri a fost cu siguranţă cunoscută de vechile civilizaţii ce ne-au lăsat drept mărturie şi moştenire aceste veritabile opere de artă şi construcţii inginereşti deosebit de ingenioase şi de practice deoarece legăturile directe prin căi de comunicaţie subterane se pot efectua şi au fost dealtfel efectuate cu mijloace de comunicaţie susţinute pe roţi sau căi de rulare (drumuri ca pasaje subterane) poate chiar cu sute de mii de ani în urmă (ex. s-au descoperit o bujie auto de o vechime foarte mare sau urme de paşi de om pietrificate de sute de mii de ani vechime etc.)

      Din consemnările făcute dea lungul timpului rezultă cât se poate de evident că ultima civilizaţie de suprafaţă, care s-a putut folosi de aceste căi de comunicaţie a fost civilizaţia Atlantidei însă construcţia acestor căi de comunicaţie s-a făcut conform probelor şi mărturiilor de natură materială şi privite din punct de vedere tehnic, cu foarte foarte mult timp înaintea acestora (excepţie făcând folosirea acestora de către incaşi spre ex. ca depozite de bunuri, valori culturale sau alimente la descoperirea întâmplătoare a acelor galerii subterane construite cu foarte mult timp înaintea acestora de civilizaţii cu mult mai vechi).

      Este de presupus de data aceasta că, după refacerea cauzată de marele cataclism de acum circa 12 mii de ani, locuitorii de pe suprafaţa interioară a Pământului (înaintaşii actualilor noştri „colocatari” contemporani ce ne vizitează din când în când cu formidabilele lor obiecte de zbor de tip OZN) să fi fost nevoiţi să-şi semnaleze prin „mari balize” prezenţa ca o strictă necesitate a coexistenţei la nivel de sistem planetar sau galactic şi să fie nevoiţi să conlucreze cu conducătorii populaţiilor băştinaşe de acum circa 4-5 mii de ani pentru a nu fi „deranjaţi” în activitatea lor, iar drept mulţumire le-au construit chiar în piramidele respective morminte somptuoase şi pe măsură atât ca o recompensă dar mai ales că dea lungul timpului acestea vor fi considerate şi de viitorime ca nişte locuri sacre împotriva profanării şi respectiv distrugerii asigurându-le prin aceasta şi o metodă de dăinuire mare în timp, rămânând drept mărturie şi nouă şi ajutându-ne să ne cunoaştem întru-n anumit fel descendenţa şi adevărata origine a omului, ca o creaţie a divinităţii.

      Este de asemenea de presupus că Atlanţii supravieţuitori retraşi pe suprafaţa deosebit de însorită, mare şi frumoasă a interiorului Pământului împreună cu celelalte naţiuni băştinaşe conlocuitoare aflaţi deja acolo să fi luat decizia ridicării unor noi piramide sau refacerii piramidelor de pe suprafaţa exterioară şi ca urmare a scufundării totale după cataclismul de acum circa 12000 ani când s-a scufundat Atlantida împreună cu vechile piramide (implicit vechile căi de comunicaţie) mari piramide care zac acum drept mărturie pe fundul oceanului ca probe materiale cât se poate de evidente ce nea rămas drept mărturie de la civilizaţiile cu mult dinaintea noastră şi care conform acestor probe ne-au fost cu mult superiori datorită faptului că ajunsese să atingă un stadiu de dezvoltare deosebit de înalt respectiv un stadiu de dezvoltare mai avansat decât ceea ce ştim şi am reuşit să înţelegem şi să cunoaştem noi până la această dată.

      Este de asemenea evident că datorită stadiului de dezvoltare a populaţiei băştinaşe (din Egipt spre ex.) din vremea respectivă (cu cunoştinţe tehnice deosebit de modeste) aceasta nu ar fi înţeles prea mare lucru oricât i s-ar fi explicat în afară de „care de foc zburătoare” sau „zeităţi” cum s-a consemnat de către aceştia sau cum au desenat pe pereţi ceea ce au văzut la vremea respectivă şi au rămas unele desene sau gravuri până în zilele noastre

      În Cambodgia, străvechea cetate Angkor conţine şi câteva piramide de mari dimensiuni. Despre ele, legendele autohtonilor relatează că au fost construite fie de giganţi, fie de Pra-Eun, principele îngerilor.

      Primii colonizatori ai zonei centrale si sudice a Statelor Unite au găsit movile şi piramide trunchiate pe întreg cuprinsul văilor Mississippi şi Ohio şi pe aproape toate cursurile de apă din Midwest şi din regiunea golfului. Cea mai mare structură artificială din Statele Unite, după opinia specialiştilor, este movila din parcul naţional Cahokia Mounds, situată în Collinsville/Illinois, care acoperă 6,5 hectare şi este înaltă cât o clădire de 10 etaje. Colina este din lut şi are forma unei piramide, iar laturile bazei sunt de circa 300 x 230 m2.

      Cu toate eforturile cercetătorilor, nimeni nu poate spune încă cine şi pentru ce a edificat-o. Să fi aparţinut, oare, necunoscuţii constructori aceleiaşi culturi ca şi cei care, acum 4000 de ani, au ridicat colina piramidală (înaltă de 50 m) Silbury Hill, de lângă Wiltshire/Anglia?

COMENTARIU

      Este bine să se reţină că această mare piramidă ca o veritabilă „baliză de semnalizare” nu a fost ridicată în mod artificial fără un scop deosebit de bine determinat, ca investiţie costisitoare fără un scop anticipat şi deosebit de bine justificat din punct de vedere tehnic, economic ca obiectiv major de strictă necesitate(şi chiar şi pentru posesorii unor tehnici mai avansate tehnologic), ci au ridicat acea piramidă în scopul marcării artificiale a întrării în importante căi de comunicaţie dintre cele două suprafeţe ale Pământului ca legături şi schimburi permanente între două lumi sau naţiuni ale acestui mare şi încă puţin cunoscut Pământ (care continuă să mai ascundă deosebit de mari taine).

      Altele erau mai mici şi serveau, probabil, drept amenajări funerare. Unele aveau forme de animale, în timp ce altele constituiau platforme înalte pentru temple dispărute. Movila şarpelui din apropiere de Louden/Ohio este cea mai mare reprezentare a unui şarpe din lume, fălcile deschise măsurând 18 metri lungime. O parte din construcţii pare să fi fost platforme individuale pentru grupuri de clădiri sau chiar oraşe întregi protejate cu ziduri din pământ.

      Dr. James Ford, de la Muzeul American de Istorie Naturală, referindu-se la dimensiunile oraşului-movilă de la Poverty Point/Louisiana, cu datări cuprinse între anii 1300 şi 200 î. Chr., a calculat că acesta are un volum de 35 de ori mai mare decât cel al Marii Piramide egiptene.

      În 1987, au fost descoperite, în provincia Morona-Santiago din Ecuador, edificii preistorice desfăşurate pe versanţii unui vulcan activ. Complexul este impresionant: sute de piramide de piatră înalte de şase metri, având bazele dreptunghiulare cu laturile de 30 x 15 m2, sunt dispuse de-a lungul a numeroase alei.

      Un ansamblu asemănător a fost identificat, tot în 1987 şi în Peru, lângă Tucume, provincia Lambayeque. Supranumit „oraş al piramidelor", el acoperă o suprafaţă de aproximativ 220 hectare. Piramide înalte de 30-40 de metri flanchează alei şi pieţe largi. Vechimea, estimată pe baza numeroaselor artefacte găsite în zonă (măşti de aur şi obiecte diverse, a căror destinaţie nu este încă stabilită), a fost apreciată la două mii de ani.

      Piramida de la Teopantzolco prezintă un aspect inedit: ascunsă până la jumătate într-o adâncitură de forma unei tave dreptunghiulare din piatră, are pereţii aproape verticali. Cele două scări principale, paralele, sunt separate de o rampă lată, ce creează impresia că monumentul este construit prin alipirea a două edificii simetrice, pe care arhitectul le-a introdus într-o cutie. Pe una din scări au fost descoperite urme de vopsea roşie, iar pe cealaltă de vopsea albastră. După cum se ştie, în tradiţia unor popoare, cele două culori reprezintă forţe/energii de sens opus, dar aceeaşi simbolistică este folosită deseori şi în zilele noastre.

COMENTARIU

      Piramida de la Teopantzoloco poate reprezenta în mod simbolic că „marchează” o cale de comunicaţie mult mai directă (probabil în zonă se află în lateral un mare zăcământ mineral ce a permis constructorilor ca în mod natural să construiască galerii pe două sensuri de circulaţie (marcaje cu culori diferite a scărilor culori ce s-au menţinut până în ziua de astăzi) respectiv calea albastră fiind cea de pătrundere de la suprafaţa exterioară a Pământului către suprafaţa interioară a Pământului iar culoarea roşie marcând sosirea dinspre suprafaţa interioară a Pământului ( exact ca şi la semnele de circulaţie de sens unic sau sens interzis din zilele noastre).

      Sunt ferm convins că după cercetare şi descoperire a respectivelor intrări, este cât se poate de posibil şi de logic ca lucrurile să stea într-adevăr aşa în realitate.

      Din punct de vedere tehnic este posibil ca în funcţie de structura internă a materiei aflate între cele două suprafeţe locuibile să ne întâlnim (conform sugerării din forma exterioară a piramidei cu pereţii aproape verticali, baza piramidei pornind din fundul unei „cutii dreptunghiulare) cu o situaţie mai specială.

      Astfel, dacă materia are o structură mai omogenă şi faţă de verticala locului dacă există un tunel care să rămână în continuu vertical şi în linie dreaptă (deci influenţele forţelor de atracţie de jur împrejurul tunelului conform regulei paralelogramului din fizică a compunerii forţelor- rezultanta acestora să se afle în continuu pe axa verticală a tunelului respectiv) atunci într-un mod deosebit de simplu şi cu cheltuieli materiale şi energetice se poate deplasa (circula) dintr-o parte într-alta în felul următor;

      Se amenajează mai întâi în locurile respective (deci sub piramidele respective) câte o sală mare ca şi nişte veritabile peroane de metrou mai speciale (similare ca arhitectură şi ventilaţie).

      Se construiesc porţi de intrare în tuneluri (puţuri verticale) la ambele capete, respectiv una de la suprafaţa exterioară şi cealaltă de la suprafaţa interioară a pământului, sincronizate în aşa fel încât să nu fie deschise niciodată ambele simultan.

      În caz contrar, apar atât complexele fenomene de magnetizare simultană ca puncte de interferenţă sub influenţa celor doi poli magnetici ai Pământului (unde busola indică simultan nordul şi sudul funcţionând încorect sau deloc).

      În această situaţie apare în mod evidenţiat şi periculoasa circulaţie a aerului prin tunel în vederea egalizării celor două presiuni atmosferice conform valorilor sezoniere şi care în majoritatea cazurilor (conform condiţiilor climatice ce pot fi diferite în acel moment), rezultând în mod natural fie tendinţe de atracţie în tunel prin (absorbţie „vidare”) fie curenţi de aer sub uşoară presiune cu apariţia simultană a acelei „cunoscute ceţi verzui” sau „nori lăptoşi” şi drept consecinţă, –distorsiuni în spaţiu şi timp, etc.

      Atât în situaţia absorbţiei cât şi în situaţia unei presiuni ridicate atmosferice, şi într-o parte şi în cealaltă, porţile de intrare sunt dimensionate să reziste la presiuni specifice ridicate (deci au pereţi foarte groşi, în funcţie de mărimea secţiunii tunelului respectiv deoarece în mod evident forţele rezultante ce apar pe suprafaţa (secţiunea) respectivă pot avea valori foarte mari.

      Circulaţia prin tuneluri (puţuri verticale) se poate face astfel pe cale naturală deoarece orice corp ar cădea liber într-un asemenea tunel, el ar continua să-şi mărească viteza accelerându-se în mod continuu până în zona mediană dintre suprafaţa exterioară şi suprafaţa interioară a pământului, după care, în virtutea inerţiei, acesta îşi va continua drumul prin tunel, dar frânându-se (apare o deceleraţie) deoarece acesta începe să „urce” către suprafaţa interioară a Pământului.

      „Urcă” deoarece forţa de atracţie îşi schimbă sensul conform legii de atracţie universală a corpurilor, corpul respectiv continuând să îşi reducă treptat din viteză până când ajunge la cealaltă poartă de intrare de pe suprafaţa interioară a Pământului unde va fi frânat şi blocat.

      Astfel că, în mod cât se poate de natural, deci fără un consum de energie, corpurile de natură materială pot ajunge prin asemenea tuneluri dintr-o parte în alta ceea ce este fantastic de favorabil din punct de vedere practic.

      Situaţia cea mai dificilă pentru construcţia unor astfel de căi de comunicaţie (puţuri verticale) apare la construcţia acestora în apropiere de acea zonă mediană unde la un moment dat asupra unui corp apar influenţele a două forţe în sensuri opuse, unde un ipotetic observator, indiferent în ce parte ar dori să se îndrepte, acesta va trebui „să urce” înspre una din suprafeţe indiferent dacă se îndreaptă înspre suprafaţa exterioară a Pământului sau se îndreaptă înspre suprafaţa interioară a Pământului, acesta fiind practic „ţintuit” în acea zonă.

      Din aceste considerente, construcţia unor asemenea tuneluri se poate efectua numai prin tehnici avansate de comenzi de la distanţă a unor utilaje mecanizate cu propulsie mecanică (electromecanică) prin alimentare cu energie de la una din suprafeţele interioară sau exterioară a Pământului în funcţie de cine este mai interesat şi dispune de tehnologia respectivă într-o anumită perioadă de timp s-au se alege anticipat ca acea zonă mediană să fie situată între două mari aglomerări de materie cu densitate mare pe laterale în aşa fel încât rezultanta forţelor de atracţie zonală să diminueze într-un fel sau altul acea „ţintuire” .

      Deoarece civilizaţia de pe suprafaţa interioară a Pământului a fost din totdeauna şi va avea mereu o tehnologie ceva mai avansată, şi se va simţi nevoită mereu să-şi semnaleze prezenţa lor pe Terra, este logic ca tot „ei” să se ocupe de realizarea acestor căi mai directe de comunicaţie prin care să aducă mai uşor utilaje moderne şi forţă de muncă în vederea construirii unor mari piramide ca veritabile „balize de semnalizare” observate cu mare uşurinţă şi din afara planetei respectiv de un ipotetic observator aflat în spaţiul cosmic într-un obiect de zbor spre ex.

      Dacă ar fi să ne ghidăm după unele observaţii ale unor obiecte de zbor consemnate din secolul 19, când observatorii au văzut apariţia pe cer a unor obiecte de zbor de o formă mai ciudată şi mai rudimentară aş putea afirma că decalajul tehnologic dintre noi şi „ei” ar fi de numai 100-200 de ani însă cum pe întreaga suprafaţă interioară a Pământului pot convieţui mai multe naţiuni, naţiuni între care pot exista şi excepţii în sensul posibilităţii existenţei unor grupuri mai restrânse dar cu o dezvoltare tehnologică mult mai avansată, rezultă în mod logic că diferenţa „tehnologică şi culturală” dintre noi şi „ei” poate fi cu mult mai mare.

      Oricum dacă avem în vedere că noi am început deja să intrăm într-o fază a cunoaşterii şi a progresului ce se schimbă deja de la an la an, (ex. numai progresul în informatică şi telefonie mobilă) se poate aprecia fără prea multă teamă de a greşi că în viitorul cât se poate de apropiat, vom putea deveni „parteneri” de dialoguri directe cu naţiunile de pe suprafaţa interioară a Pământului.

      Din păcate, datorită unor condiţii naturale (ştergerea oricărui semnal de natură electromagnetică, ex. unde radio şi tv de puternicele câmpuri magnetice ale celor doi poli magnetici ai Pământului) deşi orificiile sunt imense ca mărime de la cei doi poli ai Pământului (circa două mii de kilometri în diametru) prin care se continuă suprafaţa exterioară către suprafaţa interioară a Pământului, noi nu am putut şi nici nu putem sesiza prezenţa „lor” ca şi „colocatari” ai Pământului şi nici „ei” până acum nu au trecut la contacte directe limitându-se a ne supraveghea permanent progresele şi evoluţia noastră intervenind numai în cazuri de strictă necesitate (ex. ştergerea repetată a memoriilor calculatoarelor de bord ale unor baze subterane de rachete intercontinentale, adunarea şi curăţirea spaţiului cosmic de „norii” de ace de cupru lansaţi în cosmos în perioada războiului rece etc.)

      Atunci când în mod accidental, aşa cum se întâmplă în zona Triunghiului Bermudelor când se deschid temporar pe cale naturală orificiul de trecere în vederea egalizării temporare a celor două presiuni atmosferice, cei aflaţi în dificultate în zbor în imediata apropiere când se produce asemenea fenomen natural pot auzi în căşti anumite zgomote ciudate sau voci în limbi ne cunoscute pe suprafaţa exterioară a Pământului, acestea fiind situaţiile de excepţie când şi noi i-am putut auzi sau îi putem auzi pe „ei”, fără să fie explicate de cineva până acum de unde provin aceste semnale, voci sau zgomote ciudate.

      Piramida de la Tepozteco are un amplasament extrem de dificil, fiind necesară urcarea a câtorva sute de trepte abrupte, ceea ce înseamnă că raţiunea construirii ei doar în acel loc şi nu în altul, mai accesibil, trebuie să fi fost foarte importantă. În prezent astfel de poziţii sunt alese numai pentru staţiile releu de radio şi televiziune.

      Tepozteco înseamnă „loc al pietrei de metal" şi este, probabil o aluzie la învecinarea cu un deal acoperit în întregime cu fier meteoritic, situat la Jiquipilco. Dar simbolul aztec pentru „locul pietrei de metal" este cel puţin surprinzător, deoarece seamănă mai degrabă cu pâlnia unui gramofon ce iese dintr-un dom, totul foarte sugestiv şi precis conturat. În plus, la Tepozteco, pe colina Jocotitlan, a fost găsită o lespede gigantică, a cărei suprafaţă este atât de bine prelucrată, încât luceşte ca o oglindă. Localnicii o numesc "Piatra Virgină " şi este îndreptată spre cer.

COMENTARIU;

      În acel loc poate fi vorba şi de o veritabilă antenă parabolică construită ţinându-se în mod judicios şi economic cont de condiţiile naturale ale locului, intervenţia artificială constând în nivelarea şi lustruirea suprafeţei parabolice respective iar lespedea respectivă lustruită jucând totodată şi rolul de marcare artificială a existenţei unor fiinţe inteligente pe acest Pământ la vremea respectivă (marcare suplimentară prin reflexii luminoase de oglindă).

      În 1949, Alberto Ruz Lhuilier, profesor la Universitatea Naţională Autonomă din oraşul Mexico, a început la Palenque o acţiune ce s-a sfârşit trei ani mai târziu cu o remarcabilă descoperire arheologică. Observând că, spre deosebire de podoabele altor temple din Palenque, cea a piramidei pe care o cerceta era acoperită cu dale perfect prelucrate. Profesorul a găsit în una din ele 12 găuri bine astupate cu dopuri de piatră.

      După câteva zile de efort, muncitorii au reuşit să îndepărteze lespedea şi sub ea au aflat o scară ce cobora în adânc, în cea mai mare parte colmatată cu tone de piatră şi argilă. Pentru curăţirea celor 21 de trepte au fost necesari doi ani de lucru, astfel încât abia în 1951 puţurile de ventilaţie au fost degajate complet, ceea ce a permis continuarea activităţii.

      La 16 metri adâncime, scara se termina şi începea un culoar. Zidul de pietre lipite cu mortar care bara drumul a fost şi el înlăturat, dar a urmat un perete gros de patru metri şi o placă imensă de piatră. în ziua de 15 iunie 1952, Ruz a pătruns pentru întâia dată în cripta ascunsă la 25 de metri sub pământ.

      Dincolo de stalactitele ce coborau din tavan ca o cortină, a observat un monolit de piatră care ocupa cea mai mare parte a podelei. încăperea era destul de spaţioasă (9 m lungime x 4 m lăţime x 7 m înălţime), însă datorită dimensiunilor plăcii (3,8 m lungime x 2,2 m lăţime x 25 cm înălţime şi 5 tone greutate) care se sprijinea pe un soclu de aproximativ 20 de tone, a fost dificil de ridicat. După ce operaţiunea a fost încheiată, în sarcofagul de piatră au fost descoperite rămăşiţele pământeşti ale unui individ, decedat probabil în anul 692 d. Chr.

      Cel îngropat era, în comparaţie cu ceilalţi indieni, remarcabil de înalt (1,73m). Bogăţiile găsite în criptă, în sarcofag şi asupra scheletului au provocat, surprinzător, mult mai puţine dispute decât ceea ce era sculptat pe laturile şi pe suprafaţa capacului de piatră. Gravura, extraordinar de bine executată şi conservată, nu înfăţişează altceva, conform opiniei generale, decât reprezentarea omului.

      Există însă şi unele interpretări care susţin că imaginea ar constitui schiţa unui vehicul de zbor, acest punct de vedere fiind întărit şi de friza cu semnificaţie astronomică de pe laturile capacului.

COMENTARIU;

      Este cât se poate de evident că tehnica secolului VI nu permitea manevrarea la subsol a unor asemenea greutăţi, cu atât mai mult cu cât scheletul descoperit este diferit şi ca înălţime de populaţia băştinaşe fiind mai degrabă vorba de un individ ce a învăţat multe lucruri pe băştinaşi împărtăşind o parte din cunoştinţele sale dobândite probabil de la el „de acasă” de pe suprafaţa interioară a Pământului. - sau de pe un alt corp ceresc de unde a venit-.

      Lângă capitala ecuadoriană Quito se găseşte un munte artificial, al cărui nume este Panecillo. Încă de când capitala nordică a imperiului incaş a fost cucerită şi incendiată de spanioli, pe Panecillo s-au făcut săpaturi nenumărate din cauza zvonurilor privind aurul, argintul şi nestematele incaşilor ascunse acolo.

      În ultimii ani, în urma studiilor de stratigrafie, care au constatat lipsa straturilor, a devenit evident că Panecillo nu este altceva decât o movilă uriaşă, construită cu atâta timp înaintea incaşilor, încât nu există nici măcar o legendă legată de aceasta. Excavaţiile efectuate pe culmea movilei au scos la iveală o curioasă construcţie în formă de stup de albine, ce semăna întrucâtva cu un convertor Bessemer. Pe tot întinsul celor două Americi, multe astfel de dealuri şi coline au fost identificate abia în ultimul timp ca fiind piramide sau movile construite de oameni.

COMENTARIU

      Dea lungul timpului civilizaţiile ce s-au succedat pe Pământ au căutat în primul rând să-şi semnalizeze într-un fel sau altul prezenţa şi pe suprafaţa interioară locuibilă prin construcţii artificiale amplasată pe suprafaţa exterioară a Pământului sub forma unor piramide chiar dacă nu au putut fi construite neaparat din blocuri mari de piatră.

      Important pentru ei la vremea respectivă a fost să semnalizeze de la distanţă şi cât mai simbolic, să ofere suficiente indicii „dintr-o privire” prin reprezentarea proporţională redată sugestiv prin valoarea unghiurilor de înclinare ale muchiilor, prin mărimea laturilor şi a înălţimii, prin orientarea muchiilor în raport cu punctele cardinale, - care este configuraţia căilor de acces prin subteran către suprafaţa interioară locuibilă a Pământului la vremea respectivă -.

      Dacă insistăm, analizăm puţin teoretic şi ne gândim din ce motive nu s-a ales pentru construcţiile respective ca repere („balize”) de semnalizare a căilor de comunicare directă prin subteran alte forme de figuri geometrice cum ar fi spre ex. figuri geometrice de formă cubică, paralelipipedică, conică sau cilindrică, vom constata imediat că singura formă exterioară ce poate sugera cât mai multe elemente legate de configuraţia şi structura căilor de comunicaţii prin subteran este forma de piramidă pătrată deoarece este singura figură ce poate reda şi sugera simbolic (dintr-o privire dintr-un obiect de zbor) valori ale unghiurilor de înclinare a traseelor, direcţii de deplasare, pante de coborâre, distanţe, valori ale secţiunilor minime de trecere, direcţiile traseelor respective în raport cu punctele cardinale, etc.

      Din cele câteva considerente enumerate, este de la sine înţeles de ce au optat toate civilizaţiile ce s-au succedat de-a lungul timpului şi care ajunsese la un stadiu de dezvoltare şi de cunoaştere încât să ştie cu oarecare precizie care este configuraţia reală a Pământului cu cele două suprafeţe locuibile ale sale, să construiască căi de comunicare mai directe prin tuneluri subterane.

      În continuare mă voi limita tot la comentarea textului aşa cum a fost redactat în continuare după cum urmează;

      Din cele aproximativ 80 de piramide egiptene, trei şi-au câştigat un renume deosebit, datorită în special dimensiunilor lor ieşite din comun: Orizontul lui Kheops, Mare este Kefren şi Divin este Mikerinos. O caracteristică remarcabilă a celor trei piramide mari este nu numai asemănarea lor, ci şi arhitectura interioară identică, cel puţin în ceea ce priveşte culoarul descendent şi camera subterană.

      Singura dintre cele şapte minuni ale lumii care a rezistat până în zilele noastre, piramida lui Kheops, a fost ridicată, conform majorităţii aprecierilor moderne, între anii 3000 - 2800 î. Chr., deci ar avea venerabila vârstă de 50 de secole.

      Chiar şi în aceste condiţii, acum 2000 de ani, piramidele puteau fi considerate deja antice. Cea mai mare dintre ele nu este, totuşi şi cea mai în vârstă. În zonă au fost înregistrate aproximativ 40 de monumente asemănătoare, în timp ce în tot Egiptul şi în Sudan există nu mai puţin de 180. Piramida lui Djoser este cu un secol mai veche decât Marea Piramidă, în timp ce construcţia de la Niuserre este cu două sute de ani mai tânără. Interesant este faptul că cele mai mari şi mai frumoase edificii par să fi fost ridicate într-un interval de cel mult 100 de ani.

      Dacă acordăm crezare tradiţiei copte, conform căreia Piramida lui Kheops a fost edificată cu 300 de ani înainte de Potop, se poate aprecia vechimea ei la circa 11.000 de ani. Textul scriitorului copt Masoudi (mort în 975 d. Chr.), al cărui manuscris, numit al lui Akbar - Ezzeman, aflat la Oxford, subliniază: "Suridiunul dintre regii Egiptului dinaintea potopului, a construit cele două mari piramide. El a ordonat, de asemenea, preoţilor să depună în acestea totalitatea înţelepciunii lor şi ansamblul cunoştinţelor lor în diferite arte şi ştiinţe, în acelaşi timp în care scrierile conţineau ştiinţele aritmetice şi geometrice, aşa încât acestea să poată rămâne ca mărturie pentru beneficiul celor care, cu timpul, vor putea să le înţeleagă.

      În piramida orientală (a lui Kheops) au fost înscrise sferele cereşti şi figurile reprezentând stelele şi planetele. Regele a înscris, de asemenea, poziţiile stelelor şi ciclurile acestora şi, în acelaşi timp, istoria şi cronica timpurilor trecute, a timpurilor ce vor veni şi fiecare din evenimentele viitoare care urmau să se producă în Egipt .

      Mai recent, istoricul arab Abou-Zeyd-el-Balkhy a susţinut ipoteza unei vârste de 73.000 de ani. El şi-a bazat evaluarea pe traducerea în arabă a inscripţiilor săpate pe plăcile care, după cum se ştie, acopereau cândva edificiul, textele respective indicând faptul că lucrările au început pe când constelaţia Lirei se găsea sub semnul Cancerului. Abd-al-Latif (scriitor arab din secolul al XIII-lea) menţionează în memoriile sale că semnele hieroglifice care acopereau piramida „sunt în număr aşa de mare, încât, dacă le-am copia pe hârtie, numai ce se află scris pe suprafaţa acestor două piramide (Kheops şi Khefren) ar umple peste 6000 de pagini".

      Afirmaţiile sale sunt în concordanţă cu însemnările lui Herodot, care a ţinut să menţioneze că ele furnizau informaţii detaliate asupra modului de construcţie al edificiului.

      Tot Abd-al-Latif mai aminteşte în scrierile sale de faptul că în anul 1 169, sultanul Melik-al-Azis Otman-ben-Iusuf a dat ordin ca piramidele să fie distruse.

      După opt luni de muncă neîntreruptă, în cursul cărora au fost cheltuite uriaşe sume de bani, sultanul a trebuit să renunţe. În final, Piramida Roşie nu părea decât zgâriată. Din păcate, până în prezent, cu toate eforturile făcute de arheologi, nu a fost descoperit nici măcar un fragment al faimoaselor plăci, iar şansa de a reuşi într-o astfel de căutare este minimă.

      Tabletele, în totalitatea lor, au fost utilizate la reconstrucţia oraşului Cairo, grav afectat de un cutremur, petrecut, printr-o stranie coincidenţă, la puţin timp după ce Abd-al-Latif şi-a notat observaţia.

COMENTARIU;

      Este cât se poate de evident că aceste mari edificii au fost folosite să indice totodată şi alte date şi să fie şi ca o mărturie în timp pentru viitorime, deci în mod logic au fost desemnate şi ca nişte „baze de date” care să reziste cât mai mult în timp, drept mărturie că acele civilizaţii au dorit cum dorim de fapt şi noi să ne marcăm prezenţa existenţei noastre vremelnice ca fiinţe înzestrate cu raţiune pe acest mare şi minunat Pământ şi că civilizaţiile respective au cunoscut în primul rând configuraţia reală a Pământului care este în realitate gol şi iluminat şi pe suprafaţa sa interioară de acelaşi Soare.

      Faptul că aceste „baze de date” au avut înmagazinate un număr deosebit de mare de informaţii din toate domeniile de activitate ne poate duce cu gândul că în fapt suntem moştenitorii (atât din cât a mai rămas) a unor civilizaţii formate din rase de oameni având culoarea pielei diferită dar care cândva ajunsese la un stadiu de dezvoltare deosebit de înalt. Afirm aceasta deoarece în stadiul de dezvoltare atins de noi acum, dacă ne-am apuca să ridicăm un asemenea edificiu spre ex. sau să săpăm galerii subterane „printre” anumite aglomerări de materie de densităţi diferite în aşa fel încât rezultanta forţelor de atracţie gravitaţională zonală să influenţeze într-un anumit mod circulaţia prin asemenea tunele, cred că deocamdată „calculatoarele” noastre ar da semne de oboseală.

      Din acest punct de vedere va trebui ca în viitorul apropiat să conştientizăm cât mai mult cât de mare este această moştenire lăsată de „înaintaşii” noştri şi să ştim cum să ne folosim în mod paşnic de aceasta ca un bun comun, ştiut fiind că în caz contrar putem în fiecare secundă a existenţei noastre atrage mânia divinităţii care ne poate abandona şi ne poate pierde secundă de secundă.

      Cea mai complicată arhitectură interioară, prin dispunerea complexă a spaţiului, o prezintă piramida lui Kheops.

      Interiorul ei, destinat a adăposti (conform teoriei oficiale) trupul faraonului mort, sau măcar a simula acest lucru, prezintă unele particularităţi surprinzătoare: este prevăzut cu două guri de ventilaţie, ce comunică la nord şi la sud, deşi realizarea lor a ridicat serioase probleme constructorilor.

      Vechiul nume al piramidei era Yekhet - Khufu (sau, Yekhuet - Khufu, Ehet - Khufu ) adică „Orizontul lui Khufu". "Locul splendorii lui Khufu".

      Conform informaţiilor lăsate de Herodot, piramida a cerut 20 de ani de eforturi, în timp ce drumul pe care au fost transportate blocurile de piatră a fost construit în zece ani.

      Marea Piramidă, care ne apare astăzi, nu este aceeaşi cu aceea pe care o vedeau cei vechi. Atunci ea era acoperită pe cele patru feţe cu o îmbrăcăminte de calcar fin, alb, neted, fără asperităţi, ce reflecta soarele cu o strălucire fără de asemănare. Aceasta justifica fizic numele pe care vechii egipteni l-au dat Marii Piramide: „Lumina”.

      Piramida lui Kheops prezintă un sistem de galerii complicat, compus în esenţă din trei nivele: unul la mare adâncime situat sub baza piramidei, al doilea puţin deasupra ei şi al treilea cam la jumătatea înălţimii piramidei. Piramida lui Kheops, care ocupă o suprafaţă mai mare de 5 hectare, avea latura bazei de 237,50 m şi înălţimea de 147 m (azi, de 138 m) şi se termină cu o platformă de 6 m2.

COMENTARIU;

      Este cât se poate de evident că spaţiile din interior, direcţia şi lungimea coridoarelor nu au fost alese întâmplător şi nu mormântul a fost elementul principal avut în vedere, acesta putând fi amenajat în spaţiile construite cu mult timp înainte, respectiv o dată cu proiectarea şi construirea piramidei şi în primul rând în strânsă legătură cu configuraţia, direcţiile şi mărimile căilor de comunicaţii subterane. Suprafaţa rămasă plană din vârful piramidei, spune foarte mult după aprecierea mea despre secţiunile minime de trecere ale tunelurilor subterane.

      Cele aproximativ 2.300.000 de blocuri uriaşe, dispuse în 220 de rânduri şi având mase cuprinse între 2 şi 50 de tone, au fost tăiate din carierele de piatră, şlefuite, transportate şi îngemănate cu precizie milimetrică, acolo unde a cerut-o construcţia.

COMENTARIU;

      Este deosebit de greu de presupus şi totodată de admis că Egiptenii în perioada respectivă să fi putut atinge un stadiu de dezvoltare al tehnicii atât de înalt încât să fi putut tăia şi îmbina la înălţime blocuri mari de piatră cu „lufturi” de precizie milimetrică, lucrare care pentru noi în mod curent cu tehnica de astăzi ne vine greu să o realizăm chiar şi la construcţia unui zid minor obişnuit din cărămidă s-au plăci prefabricate.

      Pentru edificare să ne uităm la lufturile (rosturile) ce rămân sau au rămas la construcţia blocurilor de locuinţe construite prin îmbinarea unor plăci prefabricate din beton, plăci care totuşi au fost turnate mecanizat în matriţe cu tehnica la care am ajuns până în prezent.

      Numai făcând această banală şi mică comparaţie şi ne putem da seama în mod conştient şi obiectiv cam pe unde ajunsese în dezvoltare ca tehnică, acei constructori ce au construit piramida respectivă.

      Aceste stări de lucruri după aprecierea mea va trebui să ne dea cât mai repede mai mult de gândit, dar de gândit în mod obiectiv şi logic şi să se termine o dată şi pentru totdeauna cu acele explicaţii puerile cu „logica” lor bună de adormit copii (drept poveşti înainte de somn).

      Chestiuni de genul, „omul se trage din maimuţă dar de fapt maimuţele continuă să existe şi astăzi”, pentru mine asemenea puncte de vedere sunt chestiuni ce la scară mare fac să batem pasul pe loc şi practic înconjurat de o mulţime de date şi fapte ce converg spre altfel de „stări de fapt” mă determină să nu mai pot împărtăşi punctul de vedere oficial în legătură cu evoluţia omului.

      Mai pe scurt, o dată cu începerea mileniului trei şi ţinând cont de stările de fapt din realitatea ce ne înconjoară, să reconsiderăm şi să ne reanalizăm în mod cât se poate de obiectiv noul raport legat de stadiul de cunoaştere şi de evoluţie pe toate planurile şi să nu mai continuăm să transmitem şi urmaşilor noştri informaţii vremelnice eronate în legătură cu evoluţia civilizaţiei contemporane şi a omului pe acest Pământ.

      Procedând astfel, printr-o reconsiderare şi o reevaluare a tuturor stărilor de fapt, vom putea face şi găsi mult mai uşor puncte de legătură şi semne ale continuităţii în evoluţia civilizaţiilor trecute, din care civilizaţia noastră poate trage mari foloase în cercetare şi progres, asigurându-se încet încet bazele dezvoltării civilizaţiei contemporane ce pot astfel atinge culmi în civilizaţie şi dezvoltare superioare tuturor civilizaţiilor ce au existat, învăţând în primul rând să nu mai repetăm din greşelile pe care probabil le-au făcut ei cândva minimalizând sau subapreciind un pericol ce poate veni oricând de oriunde şi pe care cu toată ştiinţa şi progresul pe care aceştia l-au atins cândva, ei nu l-au putut percepe sau contracara, cel mai probabil fiind o pedeapsă a Divinităţii.

      Întregul edificiu era acoperit cu lespezi de calcar alb fin, din care astăzi au mai rămas puţine, la baza piramidei. Singura intrare se află pe latura nordică, la o înălţime de 16,5 m. În interior a fost construit un adevărat sistem de coridoare, galerii şi canale de ventilaţie ce totalizează câteva sute de metri în lungime, galeria cea mai lungă având 47 m şi fiind situată la o înălţime de 8,5 m. Un coridor în pantă duce la aşa-zisa cameră funerară, în care se află şi azi presupusul sarcofag al lui Kheops.

      Spre deosebire de alte piramide egiptene vechi, Marea Piramidă are încăperi şi coridoare ce urcă până sus în interiorul ei. O intrare chiar deasupra bazei, în centrul laturii dinspre nord, duce la un pasaj mic ce coboară într-o încăpere în stâncă, sub piramidă.

      De la acest pasaj porneşte un altul, ce duce în sus, mai întâi la o cameră mică, numită acum Camera Reginei şi apoi la Marea Galerie. Acesta este un culoar în pantă, lung de 47,5 m şi înalt de 8,5 m. Marea Galerie, în schimb, duce către camera cea mai spaţioasă, Camera Faraonului, care conţine presupusul sarcofag. Situată în centrul piramidei, camera funerară a faraonului, lungă de 10,5 m, lată de 5 m şi înaltă de aproape 6 m, este realizată în întregime din granit, plafonul fiind format din 9 blocuri, care cântăresc aproximativ 400 de tone.

      Din galeria de intrare se ramifică un coridor care coboară în pantă până la o adâncime de 31 m sub nivelul bazei piramidei, la un puţ a cărui adâncime nu a putut fi stabilită, fapt ce vine în sprijinul ipotezei că acesta constituie o intrare într-un sistem de galerii subterane.

COMENTARIU;

      Atunci când oamenii de ştiinţă şi arheologi vor cerceta cu o dotare corespunzătoare unde duce acel put, se va începe a se înţelege care a fost în fapt cea mai importantă menire şi adevăratul scop al construirii piramidei, se vor descoperi într-adevăr porţile de intrare în căile de comunicaţii subterane construite de „înaintaşii” noştri care cunoşteau multe despre suprafaţa interioară locuibilă a Pământului.

      Camera funerară a reginei, canalele de aerisire, cinci spaţii libere etajate, menite să reducă din presiunea masei uriaşe de piatră asupra boltei cavoului, completează o uimitoare operă de ştiinţă şi de tehnică.

COMENTARIU;

      Este cât se poate de evident că atât constructorii cât şi proiectanţii au căutat soluţii tehnice avantajoase şi ieftine pentru aş atinge scopul propus, respectiv ca piramida să aibă încă din stadiul de proiect o înălţime deosebit de bine determinată găsind anticipat încă de la proiectare soluţii tehnice ingenioase de uşurare şi uniformizare a uriaşelor presiuni specifice la calcularea spaţiilor goale şi a tavanelor respective.

      Se poate afirma cu mare uşurinţă şi de către un ne specialist că avem dea face cu o adevărată construcţie ca o operă de artă a ştiinţei şi tehnicii.

      Istoricul grec Herodot a arătat că valoarea exactă a înălţimii înclinate a piramidei era egală cu lungimea de un stadiu, adică şase sutimi dintr-un grad de latitudine, în timp ce Agatharchides din Cnidus (scriitor din secolul al II-lea î. Chr.) afirma că lungimea unei laturi a marii piramide era de o optime dintr-un minut de latitudine. Pasionaţii de misterele egiptene au descoperit şi alte aspecte matematice interesante:

-      cele patru vârfuiri ale pătratului bazei sunt orientate, cu aceeaşi precizie, spre cele patru puncte cardinale;

COMENTARIU;

      Cele menţionate, confirmă indirect că poziţionarea piramidei s-a făcut în raport cu punctele cardinale în mod intenţionat în aşa fel încât şi traseele coridoarelor, înălţimea, valoarea unghiurilor de înclinare, suprafaţa plană din vârf, să ofere „dintr-o privire” date de strictă necesitate şi cu caracter general în legătură cu căile de comunicaţii subterane

-      înălţimea piramidei lui Kheops, înmulţită cu un miliard, este egală cu aproximativ distanţa Pământ-Soare;

-      o dată cu stabilirea ţolului piramidal, s-a observat că suma laturilor bazei piramidei indică numărul de zile dintr-un an (365,240 ţoli);

-      un ţol piramidal înmulţit cu 108 dă aproximativ distanţa parcursă de Pământ pe orbita sa în jurul Soarelui;

-      împărţind perimetrul bazei la dublul înălţimii se obţine numărul transcedental = 3,1416, iar din raportul dintre apotema (înălţimea triunghiurilor feţei piramidei) şi jumătatea bazei rezultă numărul iraţional F=1,618 (numărul de aur); în ambele cazuri înclinarea feţelor faţă de orizontală este aproximativ aceeaşi: 51o50'.

-      meridianul care traversează piramida împarte continentele şi oceanele în două părţi egale. Această particularitate dă cu atât mai mult de gândit, deoarece modificările pe care le-a suferit scoarţa terestră în ultimii 6.000 de ani sunt relativ minore, conturul continentelor şi deci suprafaţa lor, rămânând practic aceeaşi.

      Să fie acesta un indiciu că aspectul întregului glob pământesc era cunoscut de constructorii monumentului? Dacă este aşa, marile pete albe, care mai persistau pe hărţile lumii acum două secole, nu prezentau nici o enigmă pentru iniţaţii care ne-au precedat cu cincizeci de secole.

      După cum arată Sorin Ştefănescu în lucrarea „Sfidarea Timpului”, paralela care trece prin edificiu (30o) acoperă cea mai mare întindere continentală, lungimea pe uscat a tuturor celorlalte fiind sensibil mai redusă. Poziţia exactă a piramidei nu este însă de 30o, ci de 29o58'51" latitudine nordică.

COMENTARIU;

      Se poate constata cu uşurinţă că aceste similitudini şi proporţii nu sunt de loc întâmplătoare şi nici nu pot fi puse pe seama hazardului sau a întâmplării deoarece o logică elementară ne conduce la idea că dacă acei constructori din vechime au fost capabili să proiecteze şi să realizeze practic un asemenea edificiu, este de la sine înţeles şi nu trebuie să ne mai mirăm deloc deoarece în primul rând ei cunoşteau cu siguranţă adevărata configuraţie a Pământului respectiv cunoşteau cu mare precizie şi formele de relief de pe suprafaţa interioară a Pământului la vremea respectivă care este de presupus că au rămas oarecum asemănătoare până în ziua de astăzi.

      „Eroarea", în loc să simplifice - problema, o complică şi mai mult: datorită densităţii atmosferei, o rază de lumină venind din spaţiul cosmic este deviată din drumul său, astfel încât, de pe sol nu vom vedea amplasamentul real al sursei. Or, calculul demonstrează că mijlocul piramidei trebuie să fie teoretic la 29o58'51" şi 22 de sutimi. Constatarea arată că preoţii egipteni stăpâneau fizica, astronomia şi geografia cel puţin la nivelul epocii moderne.

      De asemenea, precizia realizării Marii Piramide este extraordinară, dacă ţinem seama de faptul că dimensiunile laturii celei mai lungi şi a celei mai scurte diferă doar cu 20 cm, iar terenul din jurul său este nivelat la mai puţin de 2,5 cm. În plus, la mare adâncime, în interior, pereţii galeriilor au fost pictaţi în culori vii.

COMENTARIU;

      A presupune că preoţii egipteni posedau toate cunoştinţele şi au fost capabili să proiecteze şi apoi să construiască piramide şi galerii subterane de sute de kilometri lungime este după aprecierea mea, o gravă eroare făcută de oamenii de ştiinţă şi arheologii contemporani.

      Ţinând cont de faptul că toate piramidele existente la ora actuală pe întreaga suprafaţă a Terrei, nu au un vârf propriu-zis, ci se termină cu o platformă de câţiva metri pătraţi şi amintind una din caracteristicile efectului de piramidă, prezentate în anexa 3, care se referă la existenţa unui vortex energetic emanat din apexul piramidei, care creşte şi se extinde în înălţime, trebuie să remarc faptul ca „pietrele unghiulare" ale piramidelor, care erau realizate din diferite metale şi erau plasate în vârful acestora, aveau rolul de a amplifica radiaţia energiei de către structura piramidală.

COMENTARIU;

      Personal nu cunosc despre existenţa unor aşa zise „pietre unghiulare” din diferite metale care să fi fost aşezate pe suprafaţa plană din vârful piramidelor.

      În schimb, în afară de semnificaţia ce poate sugera valorile unor secţiuni minime de trecere ale căilor de comunicaţie din subteran, este cât se poate de logic că datorită unor căi de comunicaţii subterane ca tuneluri, respectivele străpungeri ale materiei aflată între suprafaţa exterioară şi suprafaţa interioară a Pământului, poate produce perturbaţii în liniile câmpului de forţă ale magnetismului terestru.

      Astfel pot apare tendinţe de apariţie prin străpungere (rupere) a încă doi poli magnetici aproape suprapuşi fiind la distanţe foarte mici raportate la scară planetară, iar în acele puncte, datorită interferenţelor pe distanţe foarte mici, fluxurile magnetice în anumite condiţii (spre ex. atunci când porţile de intrare sunt deschise) pot căpăta valori deosebit de mari pe unitatea de suprafaţă.

      În asemenea condiţii dacă în mod artificial se aşează un obiect metalic de o anumită formă pe suprafaţa plană din vârful piramidei, efectele şi fenomenele în anumite condiţii şi de stimulare prin catalizatori, pot fi deosebit de spectaculoase dar totodată şi deosebit de periculoase în anumite condiţii dacă nu se acţionează în perfecte cunoştinţe de cauză.

      Puternicele interferenţe şi suprapuneri de puternice fluxuri magnetice concentrate pot conduce în mod nemijlocit şi la distorsiuni în spaţiu şi timp dar aşa după cum am menţionat încă de la început, de fenomenele ce apar şi care pot depăşi uneori cunoştinţele din legile fizicii cunoscute nu voi face referire în cuprinsul acestei cărţi pentru simplul motiv că încă nu au fost complet studiate şi descoperite încă acele legi şi nu doresc să mă aventurez şi să comentez aceste fenomene încă insuficient de bine studiate şi cunoscute.

      Pentru edificare, oricine cunoaşte că randamentul unui motor electric spre ex., cu cât distanţa dintre miezul bobinat al statorului este mai mică faţă de miezul bobinat al rotorului, liniile de forţă ale câmpurilor electromagnetice vor fi rupte pe un spaţiu cât mai restrâns şi în acest fel şi randamentul va fi mai mare, respectiv pierderile sub formă de încălzire a bobinajelor vor fi mai mici.

      De aceea trebuie avută în vedere că în vârful unor asemenea piramide poate apare şi suplimentar, oportunitatea exploatării controlate a energiei generate de câmpul magnetic terestru, energie care în anumite condiţii specifice poate fi convertită local şi transmisă şi la distanţă prin fenomenul de rezonanţă al undelor de natură electromagnetică către un receptor aflat chiar şi într-un obiect de zbor proiectat anume în acest scop, fenomen ce probabil a şi fost cândva foarte bine cunoscut şi valorificat, profitându-se de pe urma acestuia.

      De exemplu, după ce s-a stabilit că în cazul unei piramide din carton de numai 10 cm înălţime, vârtejul energetic respectiv poate ajunge la aproximativ 2,40 m şi la un diametru de circa 1,80 m, s-a putut estima că, respectând proporţiile în cazul particular al Piramidei lui Kheops, vortexul acesteia avea dimensiunile de 3288 de metri înălţime şi respectiv, 2466 de metri diametru. În acest mod, piramidele puteau funcţiona permanent ca veritabile balize aeriene pentru navele din spaţiul circumterestru.

      Puternica fascinaţie generată de misterul ce planează în jurul piramidelor a dus în epoca modernă chiar la tentative de dezlegare a enigmelor lor pe căi aparent parapsihologice.

      În acest sens putem aminti principalele revelaţii făcute de mediumul Edgar Cayce: (18.03.1877-03.01.1945) şi sintetizate de Paul Ioan în cartea „Piramida lui Kheops”, referitoare la originea piramidelor din Egipt:

      -Perioada construirii: 10.490-10.390 înainte de intrarea Prinţului Păcii în Egipt, perioadă ce coincide aproximativ cur presupusa dată a scufundării Atlantidei;

      - Amplasament: dacă se examinează reţelele liniilor de forţă la suprafaţa Pământului, se observă că epicentrul acestora: - este foarte aproape de locul unde este amplasată Marea Piramidă;

      - Tehnica de construire: „prin folosirea acelor forţe ale naturii care permit fierului să plătească forţele ascensionale ale acelor gaze care sunt din ce în ce mai mult folosite în civilizaţia actuală”

      Iniţiatorii: Hermes şi Ra au reluat proiectul lui Araraart şi s-a început construcţia a ceea ce este acum la Giseh.

      Autorul Corpusului Hermeticum, Hermes Trismegistul, nu a fost un geniu ridicat din rândul egiptenilor, ci un iniţiat al unei alte civilizaţii, incomparabil mai avansate, pe care nu l-a interesat credinţa religioasă, ci cunoaşterea în sine. Mitologii susţin că el ar fi inventat hieroglifele şi i-ar fi învăţat pe egipteni diferenţa limbilor. Cayce susţinea că în Atlantida se vorbea o singură limbă, ca, de altfel, pe întreg Pământul într-o anumită perioadă preistorică.

      - Durata lucrărilor: o sută de ani, sub domnia lui Araaraart.

      Referitor la metodele de transport care au fost folosite de către constructorii piramidelor, există o serie de indicii care susţin posibilitatea folosirii unor tehnici, care au eliminat cea mai mare parte a muncii fizice propriu-zise. Astfel, numeroase tradiţii afirmă că, în trecutul îndepărtat, uriaşele blocuri de piatră din care sunt edificate diferitele construcţii megalitice, se deplasau singure prin aer, dirijate de preoţii iniţiaţi. Astfel, legendele vechilor locuitori ai Americii de Sud afumă că „în timpuri străvechi toţi oamenii aveau puterea de a zbura " şi chiar „ pietre mari erau deplasate fără efort", iar în Egipt, preoţii autentici erau recunoscuţi după capacitatea de a se ridica în aer. Conform lui Strabon, performanţa putea fi atinsă prin posturi ţinute conform unor anumite proceduri, în timp ce lamaiştii tibetani fac apel la o sofisticată metodă de educaţie şi control al fizicului şi psihicului uman.

      Pliniu, în „Naturalis Historia”, relatează despre arhitectul Dinocrates care, prin anumite metode, reuşea să ţină suspendate în văzduh, în Templul din Arsinoe, diverse obiecte. De asemenea, în Templul lui Serapis, de lângă Alexandria, preoţii egipteni ridicau în aer un disc de metal figurând Soarele, iar Cassiodor vorbeşte de un Cupidon de fier care plutea în templul Dianei.

      Despre racla lui Mahomed, se spune că sute de ani a fost atârnată de plafonul moscheii din Medina fără ca ceva vizibil să o susţină.

      Părintele Jean Leurechon, în „Recreaţion mathematiques” (Paris, 1626), ne asigură că pe vremea sa era binecunoscută o metodă de a menţine în aer diverse corpuri, fără a fi legate de ceva, la fel cum procedau iniţiaţii antici.

      Charles Piazzi Smyth, astronom regal al Scoţiei, care a trăit în secolul al XIX-lea, a fost un om de ştiinţă capabil, dar şi un pasionat numerolog - caracteristică frecvent întâlnită la francmasoni -, care se dezvoltă prin studiul Cabbalei.

      Împreună cu mentorul lui în piramidologie, editorul londonez John Taylor, Smyth era convins că Marele Arhitect proiectase şi Marea Piramidă. Smyth a recunoscut că dimensiunile piramidei conţineau adevărata valoare a numărului, lungimea anului, circumferinţa Pământului şi distanţa până la Soare.

      COMENTARII;

      Explicaţiile date în ultima parte a acestui text sunt în majoritate simple presupuneri şi speculaţii, explicaţii date în lipsa cunoaşterii şi acceptării ca reală, actuala configuraţie a Pământului ca fiind ca multe altele dealtfel, un corp ceresc gol în interior şi cu o suprafaţă interioară locuibilă şi iluminată de acelaşi Soare.

      Nu trebuie însă pe această temă scăpată din vedere cele menţionate în cărţile religioase unde se afirmă că „credinţa adevărată poate muta chiar şi munţii din loc” şi din aceste considerente este logic ca în universul observabil să existe forţe controlate inteligent despre care capacitatea noastră de înţelegere nici măcar nu le poate bănui sau intui, aceste forţe au aparţinut şi vor aparţine din totdeauna Divinităţii, la o scară atât de largă şi de cuprinzătoare încât chiar dacă creierul omenesc ar fi activat să funcţioneze în totalitate, tot nu ar fi suficient pentru a căpăta un nivel acceptabil de înţelegere a unor asemenea complexe acţiuni şi interacţiuni dintre materie şi energie şi invers.

<< Precedent       Urmator >>